Poza zilei
Sfintele Paşti
Nu vreau să scriu un articol ipocrit despre Paşte cu toată suita de exclamaţii, urări şi metafore. Pentru că, dacă tot suntem la momentul adevărului, nu simţiţi că Sfintele Paşti se transformă, an de an, în sărbătoarea burdihanului? Reduceri, promoţii, cozi la casele de plată, aglomeraţie, scăpat înjurături şi repede cerut iertare în gând de cei mai pioşi. Eu, una, cu regret spun, nu mai simt fiorul religios din copilărie. Am avut norocul să trăiesc la ţară până la liceu. Poate nu mai aceeaşi aplecare spre cele sfinte, dar atunci ţineam post, mergeam la spovedit şi împărtăşit, mă trezeam sâmbăta devreme să frământ cu mama coca uriaşă pentru cozonaci, primeneam casa cu o săptămână înainte. Iar sentimentul când luam Lumină… probabil l-am experimentat toate în copilărie, pur şi inocent.
Tot satul se gătea în haine de sărbătoare şi îmi plăcea să ies afară, să respir până simţeam aerul acela amestecat de fum, chiote şi clopote în ultima fibră. Mă duceam în via din spatele casei, îmi făceam mâna strajă şi îmi umpleam ochii de dealurile smălţuite cu case. Iar duminica, în prima zi de Paşti, era deja tradiţie – ne spălam pe faţă toţi trei fraţii cu o cană uriaşă de apă în care erau un bănuţ şi un ou roşu. La cine nimerea, ăla avea noroc mai mult. Atunci, până şi mâncarea avea un gust mai bun. Venind după post direct în drob, pască sau cozonaci, merindele mi se păreau că sunt făcute din aer, atât de repede se topeau de pe masă. Gustul cozonacului după 6 săptămâni de post nu are egal iar reţeta mamei de aluat care se rupe fâşii-fâşii e de dat din generaţie în generaţie.
Dar cel mai mult îmi plăcea să ştiu că povestea are happy-ending. Pe atunci, eram prea mică să înţeleg ascunsele simboluri ce sălăşluiau în povestea Paştelui. Apoi, am descifrat, datorită Psalmurilor argheziene, neliniştea şi neîncredea ce caută veşnic sălaş în sufletul Fiului Domnului. O dată cu dramaticul “Eli, eli, lama sabahtani?”, Fiul Omului şi Fiul Domnului devin una şi aceeaşi fiinţă. Cât de mult ne îndepărtăm de mesajul de iubire şi pace ce răzbate din fila creştină de credinţă.
Aş fi putut să nu gândesc urât, dar am gândit. Aş fi putut ţine post, dar nu am ţinut. Aş fi putut să nu poftesc nimic din ce este al aproapelui meu, dar am poftit. Aş fi putut face fapte bune pentru alţii, dar nu am făcut. Scriitura are rol de spovedire. Îmi recunosc şi asum greşelile şi aş vrea fiorul mistic din copilărie.
Iar ca încheiere, fie ca toţi să ne dorim să fim mai buni, Lumina să îşi găsească sălaş în noi şi să vă bucuraţi de Sărbători.
Nu exista posturi asemanatoare.
[...] în lume, nu la ce ce trupul cere mereu. Roxana Ce înseamnă Paştele pentru mine, am scris aici. În conglomeratul stres/serviciu/familie şamd, uităm de noi iar grijile îşi fac cuib la noi [...]
Pingback by Mic memento de Paste | Idei de femei — 17 April, 2009 @ 4:22 pm