Prin peregrinarile mele la cinema si in asteptarea lui Ice Age 3, am dat si peste Transformers: Revenge of the Fallen. Initial aveam mari rezerve, duh, am vazut si filme proaste care doreau a rupe totul. Ei bine, pentru un blockbuster, Transformes sigur e unul din reprezentatii de gen. Actiunea e simplista: lupta eterna dintre Bine si Rau, unde Binele e reprezentat evident de oameni si autoboti iar Raul de Decepticoni. Intriga e subtirica rau, nu va asteptati la intorsaturi neasteptate de situatii, marile aforisme despre viata sau evolutia personajelor. In schimb, efectele vizuale sunt de nota 10, robotii imensi iar pentru baieti…pam pam Megan Fox. Mai, da! Mie mi se pare o Angelina Jolie upgradata. Sa nu uitam de nota de umor: John Turturo este un plus pentru film. Citeste mai departe

Antenele si-au dat cu stangul in dreptul la celebra poza modificata din campania anti fumat a Raduleascai. Ai fi crezut ca si-au invatat lectia. WRONG! S-au analizat recent niste imagini ca fiind reale in cadrul unei emisiuni.
Videoclipul acesta cu imagini din Lost

demonteaza toata emisiunea care a batut campii o ora si ceva despre evolutia Pamantului, perioada ghetarilor, sangele rece al pasagerilor si cate si mai cate abureli. O minima verificare a surselor cere prea multe resurse, se pare.
PS: Multumesc, Tudor.

Si am fost si la Up. Am mai fost si la Terminator, dar nu pot sa spun ca m-a terminat. Au contraire… Revenind la Up. Wow! In afara de nota mare de pe imdb, oamenii astia de la Pixar in mod clar stiu cum sa se joace cu emotiile subtil, nu la modul mercantil. In primele 5 minute se reuseste a se spune o poveste fara un cuvant, doar imagini si emotii care ti se baga usor in suflet. Si nu e doar plin de emotii: avem drama, comedie, actiune, ce sa mai, un cocktail perfect. Un dozaj care se serveste atat celor mici cat si celor mari. Ma si gandeam la inceput cum poate un batran sa fie personajul principal intr-o animatie destinata copiilor. Ei, dupa Cars, Ratatouille, WALL-E si cate si mai cate, inca film de colectie. Nu vreau sa dau prea multe detalii pentru a nu rapi din farmecul filmului. Tot ce trebuie retinut este ca la final ramai cu o senzatie de “plutire”, pe care eu am mai experimentat-o doar la Amelie. Repet, modul ingenios in care povestea isi deapana firul, transmitand emotii, ganduri si senzatii nu mi s-a parut a fi comercial, ci subtil.
Un film care sper sa va farmece si pe voi cum m-a fermecat pe mine. Citeste mai departe

In weekend am avut chef de comedii si cum imi poftea neuronul ceva umor negru, british style, mi s-a aprins beculetul:Fata hai, Hot Fuzzzz! Si asa am revazut Hot Fuzz. Unul dintre cele mai distractive filme pe care le-am vazut. O satira la adresa blockbuster-elor de peste marea balta. Grea misie imi revine: nici sa nu redau prea mult din film, nici sa nu va fac sa nu va uitati. Pe scurt, povestea sta asa: Nicholas Angel, un politist de elita, este transferat de superiori (din cauza ca ii pune pe ceilalti intr-o lumina proasta) intr-un satuc unde capturarea unei lebede pare a fi punctul suprem de actiune. Pare. Cateva “accidente” vor transforma acest satuc idilic intr-un adevarat bastion al luptelor de strada. Personajele sunt foarte bine creionate, iar dinamica transformarilor personajele creste ritmul actiunii. Situatiile comice au o atat de mare frecventa, ca uneori trebuie sa pui pe pauza filmul, ca sa poti “digera” o gluma inainte de a trece la urmatoarea. Se pare ca inca n-au murit comediile politiste, mai ales ca se iau la modul grosier peste picior toate superproductiile hollywoodiene cu super politisti. Citeste mai departe

Mai nou, mă uit la Britain’s Got Talent (nu-i nevoie să spun cu ce se ocupă emisiunea asta). Nu de când a început isteria cu Susan Boyle, ci cam de anul trecut, când a ieşit câştigător George Sampsom. Inimă emotivă feminină, asta sunt, ca să nu folosesc cuvinte mai grele. M-a emoţionat puştiul ăsta, care după o ratare la ediţia din 2007, s-a antrenat din greu, mai bine şi a câştigat ediţia din 2008. Rabota, rabota, rabota (cine ştie, ştie).
George Sampson 2007

George Sampson 2008
Citeste mai departe

La început este satisfacția că îți vezi numele în ziar. Mergi pe stradă și ai impresia că toată lumea te cunoaște, doar tu ești ăla care aduce în fiecare dimineața informațiile redactate la obiect, în câteva coloane în pagina de ziar. Euforia nu ține foarte mult, câteva săptămîni, poate luni în cele mai fericite cazuri, însă nu vor dispărea ușor mândria și sentimentul că reușești să faci ceva ce va fi cunoscut de multă lume. Pe urmă mai este statutul pe care reușești să ți-l faci prin prisma persoanelor cu care vii în contact. Bineînțeles că cei mai mulți ziariști nu capătă prestigiul lui Marius Tucă sau al lui Cristian Tudor Popescu însă, dacă este profesionist va fi cu siguranță apreciat, cel puțin în comunitatea locală. Aspectul este cu două tăișuri: pe de-o parte devii respectat datorită meseriei pe care o practici iar pe de altă parte atragi asupra ta ura multor persoane care te pot considera un individ incomod. Citeste mai departe

La recomandarea prietenului, am început să mă uit la acest anime . N-aveam mari aşteptări dar e aberant de nostim. Comicul de situaţie e dus la extrem. Mai întâi, despre ce este vorba – de fapt, sunt trei serii, dintre care a doua, Fumoffu e de departe cea mai bună. Comedie pură. Continuând ideea din prima serie, Full Metal Panic- Fumoffu urmăreşte viaţa la şcoală a celor două personaje principale: Sousuke Sagara - un soldat profesionist, ce luptă alături de mercenarii din gruparea antiteroristă Mithril şi eleva Kaname Chidori cu un soi de superputeri (v-aţi fi aşteptat ca într-un anime japonez să nu apară şi niscaiva abilităţi supranaturale?) Sousuke este un bodyguard sub acoperire ca elev pentru Chidori. Sincer vă spun, am rămas stupefiată pe alocuri de inventivitatea producătorilor: situaţii amuzante când Sousuke combină cunoştinţele militare cu viaţa de simplu elev – explozii, arme, bombe chimice, răpiri, concursuri şi, bineînţeles Chidori îl pune la punct, trântindu-i un evantai în cap. Citeste mai departe

Mă uit câteodată la “Dansez pentru tine”. Înainte de a spune “Huo”, staţi puţin şi nu mânaţi. Ştiu că e preluat după un model internaţional (cum am mai spus aici - după cum mă aşteptam, dansul bollywoodian din articol a fost preluat şi la noi). Revenind la noi. Să facem distincţie clară între “dansez” şi “pentru tine”, adică latura artistică şi cea degrabă vărsătoriu de lacrimi. Citeste mai departe

Să fii ziarist nu e cel mai plăcut lucru din lume. Dincolo de imaginea de suprafață pe care o capătă adesea această meserie se ascund neajunsuri, frustrări, părțile întunecate mai mult sau mai puțin specifice gazetăriei.

Unul din aspectele negative îl reprezintă lipsa subiectelor. Nu întotdeauna, dar se mai întâmplă (în special vara când lumea este în concediu și pleacă din oraș) să nu mai ai ce scrie. Fericite sunt zilele în care se întîmplă să fie vreo conferință de presă, vreo lansare, vreo grevă sau orice eveniment deoarece atunci ai cu ce umple paginile ziarului. Dar ce te faci atunci când ai impresia că ai epuizat toate subiectele, când în drum spre redacție îți storci creierii gândindu-te “oare astăzi ce mai scriu?”. Numai fața redactorului când îi spui că azi nu ai nimic îți dă fiori pe șira spinării și te determină să scormonești mai bine în cotloanele minții. Sunt zile și zile…de muncă. Întotdeauna șase, niciodată mai puține.

Citeste mai departe

Vreau să vă spun un serial care pe mine m-a cucerit din prima. Având în vedere că producătorii erai cei de la Gilmore Girls şi Two and a Half Men, mă aşteptam să iasă ceva destul de bun. A ieşit mai mult decât bine. Abordează o temă diferită complet faţă de celelalte seriale cu medici, familii disperate, vampiri şi aşa mai departe. Sub titulatura de “Smart is the new Sexy”, acţiunea gravitează în jurul a doi fizicieni şi implică, în principal, mers la facultate, dezbateri pe tema serialelor sci-fi, jocuri, roboţi, benzi desenate. Pitzi, sorry, dar lasă că ai telenovele. Citeste mai departe

Pagina precedenta